Centrul de resurse și referință în autism „Micul Prinț“ Bistrița

Logopedie gratuită datorită companiei Pyronova

În unitățile de învățământ din Bistrița – Năsăud își desfășoară activitatea un număr de 13 logopezi care deservesc 331 de unități de învățământ. Adică, 13 logopezi la 18.496  de preșcolari și elevi din ciclul I-IV. Din acești elevi, peste 500 au certificate de cerințe educative speciale iar alții au diferite tulburări de vorbire care nu necesită eliberarea unor certificate de cerințe educative speciale, însă pun probleme particulare copilului și cadrelor didactice. Conform legislației un logoped trebuie să deservească 500 de copii. Aria logopedică din județul Bistrița-Năsăud deservește ABIA 6500 de elevi și preșcolari. Copiii neacoperiți de aria logopedică rămân zilnic fără servicii de logopedie.

Dacă nu toți copiii au nevoie de logopedie, cu siguranță terapia limbajului este esențială în cazul copiilor cu tulburări din spectrul autist. Acesta este motivul pentru care Programul gratuit de logopedie finanțat de la începutul acestui an școlar de către Compania Pyronova pentru beneficiarii CRRA Micul PRINȚ este extrem de util și are un rol comunitar incontestabil, dat fiind că statul român nu este capabil să ofere serviciile de recuperare necesare copiilor din învățământul de masă nici măcar în cadrul educațional.

”Utilitatea programelor de dezvoltare a limbajului prin metoda ABA este de una de necontestat. Aici am surprins primele cuvinte ale unui preșcolar în vârstă de 3 ani și 3 luni, cu întârziere în dezvoltare, anterior complet non-verbal, la două săptămâni de la începerea terapiei în cadrul Asociației Autism Europa Bistrița – Centrul de Resurse și Referință în Autism Micul Prinț”, explică psihopedagogul Câmpan Maria.

Începând cu anul școlar 2019 -2020, programul gratuit de logopedie pentru copiii cu tulburări din spectrul autist este susținut de Pyronova, cărora le mulțumim pentru implicare.

https://www.youtube.com/watch?v=L4ViCcdXEzA

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.